Istoria dezvoltării cartuşelor filtrante din oţel inoxidabil poate fi urmărită de la mijlocul-secolului al XX-lea, când cererea sectorului industrial pentru materiale filtrante rezistente la-coroziune și la-temperatură-înaltă era în creștere. În primele etape, oțelul inoxidabil 201 fără nichel a fost folosit în principal ca material de bază, dar rezistența sa la coroziune a fost relativ slabă. Odată cu creșterea cerințelor industriale, a fost introdus oțelul inoxidabil 304, care posedă o rezistență excelentă la coroziune și proprietăți mecanice bune. 304Oțelurile inoxidabile din seria L și 316 au îmbunătățit și mai mult performanța; Oțelul inoxidabil 316, datorită adăugării de molibden, prezintă o rezistență semnificativ mai bună la coroziunea clorură decât seria 304.
În ceea ce privește proiectarea structurală și procesele de fabricație, tehnologia a evoluat de la o plasă plană cu un singur-strat la structuri compozite cu mai multe-strat, disponibile în diferite forme, cum ar fi circulară, dreptunghiulară, alungită și eliptică. Introducerea tehnologiei de sinterizare a dus la materiale poroase cu capacități de filtrare în gradient, de obicei compuse din cinci straturi: un strat de armare, un strat de protecție, un strat de filtrare, un strat de separare și un strat suport. Tehnologia de sudare cu arc cu argon de înaltă-precizie este utilizată în procesul de sudare. Structura cartuşului cu filtru plisat este fabricată printr-un proces de pliere cu mai multe-pliuri, crescând în mod semnificativ zona eficientă de filtrare.
Aplicațiile sale s-au extins la producția industrială, petrochimie, asistență medicală, aerospațială și alte domenii, utilizate în filtrarea aerului, filtrarea nămolului și filtrarea farmaceutică. Provocările actuale includ costurile și coroziunea în medii extreme, în timp ce tendințele viitoare de dezvoltare implică inovarea materialelor, fabricarea automată și integrarea inteligentă.
